Un an de la înființarea Ghișeelor Unice de Eficiență Energetică – un prim test de funcționare
Am contactat toate Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE) pentru a obține clarificări cu privire la modul în care persoanele…
Am contactat toate Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE) pentru a obține clarificări cu privire la modul în care persoanele…
Luni, 3 martie, la ora 17:00, se încheie perioada în care persoanele vulnerabile din punct de vedere energetic se pot…
Monsson, unul dintre cei mai mari dezvoltatori locali de proiecte eoliene şi solare, urmează să construiască anul acesta o fabrică…
Parapet, contractor EPC (Engineering, Procurement, Construction) specializat în energie regenerabilă, își continuă expansiunea internațională prin deschiderea unei filiale la Bergamo,…
DEER – Sucursala Baia Mare derulează un amplu proiect de investiții pentru extinderea și modernizarea rețelei electrice de distribuție a…
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a inaugurat realizarea unui nou nivel de tensiune, respectiv de 400…
E.ON Energie România și Continental Automotive, unul dintre cei mai mari dezvoltatori și producători de sisteme inovatoare în domeniul auto,…
Iproeb Bistrița, lider în producția de cabluri și conductoare din România, a fost desemnată câștigătoarea trofeului „Cel mai mare randament…
PPC Group a anunțat participarea sa activă la inițiativa Data Center Flexibility and Grid Reliability (DCFlex), condusă de Institutul independent…
GoodWe, lider global în tehnologiile inteligente de energie, a anunțat un nou parteneriat cu Romstal, una dintre cele mai de…
Autoritățile de la București sunt pe cale să aprobe un cadru reglementar clar, menit să faciliteze atât emiterea, cât și…
Bursa Română de Mărfuri (BRM) își exprimă profunda îngrijorare față de prelungirea măsurilor de sprijin pentru consumatorii de energie electrică…
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, anunță lansarea a două noi metode de plată a facturilor: Google…
Procesul de consultare publică asupra proiectului privind constituirea comunităților de energie s-a încheiat zilele trecute, iar observațiile primite vor fi…
Piața de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions – M&A) din România a înregistrat în 2024 unul dintre cele mai…
Înainte de a ne gândi la ce beneficii ar putea avea România de pe urma participării la acțiunea de reconstrucție…
Comisia Europeană a oferit luni un nou pachet de sprijin Ucrainei pentru a-și securiza sistemul energetic și pentru a permite…
Faptul că România a stat la masă cu cele mai bogate țări din Uniunea Europeană a fost un factor foarte…
Principalele proiecte de centrale în ciclu combinat, cu excepția Iernut, dar și a Mintia, vor fi întârziate, termenul de punere…
Un consorțiu condus de E.ON primește 45 de milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea infrastructurii de încărcare a…
Duminică, în jurul orei 09:00, a intrat în România prin punctul de trecere a frontierei Nădlac I transportul agabaritic care…
Electrificarea caselor fără energie electrică se îndreaptă spre o nouă ratare a României, avertizează Asociația Energia Inteligentă, care prin proiectul…
Programul REPowerEU, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), oferă gospodăriilor vulnerabile din România sprijin financiar pentru reabilitarea locuințelor…